Medaliata cu aur de la Beijing susține că oamenii care fac jogging o motivează: „Trebuie să le arăt că mai pot și eu” În unele nopți, pentru că nu poate dormi, pleacă direct la antrenamentul din parc
Nu sunt pocnete, nici țiuituri și niciun motor nu mai răsună. E chiar o clipă de pace. În Hyde Park, un gigant cu alei late cât un bulevard bucureștean. Paradisul verde al tuturor amatorilor de jogging. Bătrânei decolorați, durdulii simpatici, puști rahitici, tipe care și-au sculptat corpul în săli de fitness și mulți câini. Blânzi ca niște miei. Ai semifondiștilor de ocazie. Probabil. Patrupedele țin pasul cu stăpânii, aleargă dezordonat și poartă o lesă nehotărât așezată în jurul gâtului. Moda nu mai contează la înviorarea de dimineață, ci doar voința. De fier.
„Să-mi întind o țâră oasele!”
„E locul pe care-l iubesc, îl cunosc demult și m-a atras mereu, pentru că liniștea se aude până la cer. Verdeața îmi dă forță, energie! Când vâd lumea cum alergă, mă motivez și îmi spun: „Hai că mai poți și tu!”. Să-mi întind o țâră oasele astea, c-au îmbătrânit”, vine autoironia fină cu care ne întâmpină cea mai cunoscută olteancă din sportul mondial.
Pușa se dezechipează la umbra unor copaci bătrâni, pune ochii pe aleea preferată, își ceartă cronometrul și pornește ca într-un concurs adevărat. Pentru că e o tipă aflată mereu pe picior de fugă. Uneori nici nu ațipește în nopțile de vară. Pleacă să bată cărările din Erie, orașul ei din Colorado. Nu vă vine să credeți? Irina, sora și antrenoarea Constantinei, ne susține: „Există nopți – cum a fost cazul și aici în Londra – în care Pușa n-a pus geană peste geană. Și plecăm să colindăm parcul la un antrenament cu noaptea-n cap”. Credeți sau nu, noi vă teleportăm în mijlocul acțiunii ce se petrece în semiîntunericul de dinainte de crăpatul zilei. Campioana s-a pierdut pe culoarele labirintului și doar îi urmărim frecvența pașilor. Mai corect spus: o pândim ca-ntr-un joc de strategie.
„Corpul nu mă mai ascultă ca înainte”
O așteptăm la trecerea din apropeierea locului de alimentare încropit ad-hoc de Irina și prindem din aer mesajul: „Va fi foarte greu, pentru că adversarele mele sunt în formă, dar voi fi și eu acolo, pentru a mă lupta cu ele. Pierd mult calciu, dar cu magneziul stau bine. Corpul nu mă mai ascultă ca înainte, dar pentru România fac orice!”. Identificăm pistonul ce îi întreține pasiunea pentru performanță până la vârsta de 42 de ani și o lăsăm să-și termine cei 18 kilometri. Apare la punctul terminus de unde nu te aștepți, ne aruncă un zâmbet scurt și își continuă antrenamentul. „În București mi-ar plăcea să alerg în Herăstrău și în parcul din Tg, Jiu. Este curat, liniștit și vreau așa mai multă liniște”.
Pușa, solicitată pentru poze
În tot acest timp, partenerii inediți de alergare gâfâie, își șterg fruntea asudată sau par istoviți. Apar figuri noi la fiecare tur și noi rugăminți pe care Pușa nu le poate refuza. O poză și un simplu „Thank you” vin din toată puterea ei de campioană, iar pentru fiecare „adversar” de dimineață ziua pare că începe cu un sentiment de bine. Pentru că Pușa arată mereu generozitate și respect, poate cele mai rafinate pasiuni sufletești. Și dacă în rândurile de mai sus ați descoperit cine a reușit să o blocheze pe Pușa pe aleile de pregătire din Londra, în interviul alăturat veți afla unde i s-a pus cea mai grea piedică a carierei.
48 de kilograme e greutatea Constantinei Diță
După km 30, vine cu adevărat maratonul. Cel mai greu este între 35 și 42, dacă știi să treci de punctele moarte, atunci e bine Constantina DIȚĂ‚
Fișă medicală
• Face acupunctură cu ace în mușchiul fesier și pe tot piciorul atunci când o deranjează mușchiul sciatic • „Pierd foarte mult calciu, așa am fost eu toată cariera, dar stau bine cu magneziul” • O ușoară durere a membrelor inferioare, după ce a purtat încălțăminte cu tocuri la ceremonia de deschidere
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER